APARIȚII EDITORIALE: VICTIMELE OCUPANȚILOR SOVIETICI ȘI CĂLĂII LOR. DOCUMENTE

De fapt, prezentul volum poate fi considerat drept o continuare a volumelor semnate de Alexandru Moraru ”Basarabia antisovietică” apărut la Iași în 2009 la Casa Editorială Demiurg și ”Victimele Terorii Comuniste din Basarabia” apărut la Chișinău în 2010 la Editura Iulian.La fel ca prezentul, volumele anterioare sunt culegeri de documente de arhivă, depistate în fondurile Arhivei Naționale a RM  și în Arhiva Organizațiilor Social-Politice a RM (fosta arhivă a cc a pcm).

De data aceasta, cartea are doi editori: Alexandru Moraru și Alexandru Ganenco, ambii istorici de profesie și vocație, ultimul fiind și membru fondator al Fundației ”Draghiștea”, de la care am avut toată susținerea, și pe această cale-i mulțumim pentru efort.

Sub coperta acestei cărţi veţi găsi documente de arhivă, ce apar la lumina zilei în premieră absolută, care confirmă zecile de mii de crime săvârşite în Basarabia de ocupanţii sovietici. De la apariţia ocupantului rus în 1812 pe aceste meleaguri până în prezent, nimeni n-a adus atâta nenorocire, batjocură şi moarte în această bucată de Moldovă mai mult, decât Imperiul ţarist şi Imperiul sovietic. Nu există sat ori oraş, care să nu pătimit mai mult sau mai puţin de pe urma ocupanţilor sovietici. Prin sovietici se are în vedere nu numai ruşii, ci şi ucrainenii, evreii, cozile de topor din aşa numita republică autonomă sovietică socialistă moldovenească, venite pe tancurile ruseşti de peste Nistru etc. 1944.

Pe urme încă calde a operaţiilor militare au poposit ocupanţii. Printre cei care prezentau şi apărau această putere erau unităţile de elită a NKVD-ului. Acesta era un mecanism de teroare, un fel de ghestapou, numai că sovietic, care avea ca sarcină generală apărarea puterii sovietice şi a ideologiei bolşevice, nimicirea morală şi fizică a „duşmanilor poporului” şi altele, inclusiv terorismul internaţional şi exportul de revoluţie. Despre evenimentele din 1944 în Moldova sovietică şi în capitala ei, oraşul Chişinău, s-au scris cărţi, monografii, poezii, pictate tablouri, turnate filme şi documentare şi artistice, compusă muzică, ridicate statui şi obeliscuri. Şi toate aceste opere politizate la maxim de ideologia stalinistă slăvesc armata roşie, care „ne-a eliberat” şi a uitat să se întoarcă acasă, pe Lenin, care ne-a adus lumină, (şi s-a mirat mult când a văzut că aici era deja lumină) şi alte poveşti roşii.

Tot ce are omul mai de preţ se reduce la viaţă, familie şi casă. Cu câtă trudă şi efort îşi construieşte omul o casă. De câte bunuri se limitează şi el şi familia sa pentru a vedea construită sau cumpărată o casă. Dar ce simte omul când nişte venetici înarmaţi te dau afară din casa ta, instalându-se pentru totdeauna aici şi folosindu-se de toate bunurile adunate cu atâta trudă? Acesta nu este un monolog absurd şi lipsit de subiect, ci un adevăr istoric.

Cu regret, şi astăzi se mai găseşte câte un istoric aventurier cu simbrie la Moscova sau Kiev, care stoarce din deget informaţii mincinoase „ştiinţifice” cum că oamenii din Basarabia şi-au dorit din tot sufletul venirea ruşilor. Cine sunt totuşi acei luptători pentru instaurarea puterii sovietice în Basarabia ? Cine a susţinut şi aşteptat ocupaţia Basarabiei de URSS în 1940, în 1944 ? Răspunsul la această întrebare îl găsim tot în documentele sovietice. Cum se spune pe la noi: „pasărea pre limba ei piere !”. În Arhiva organizaţiilor social-politice a RM (fosta Arhivă a CC al PCM), alături de alte documente, se păstrează şi un fond arhivistic deosebit de important intitulat „Colecţia de documente privind mişcarea ilegală comunistă din Basarabia 1900-1975 ”, care în limbaj arhivistic are cifrul: F. 50, adică fondul nr. 50. În respectivul fond, în inventarul nr. 6, alături de alte dosare de arhivă, se păstrează şi dosarele personale ale celor care au luptat ilegal în Basarabia pentru instaurarea puterii sovietice în Moldova. Consider oportun de a prezenta această listă de dosare personale, respectând ordinea şi numele conform originalului:

Numărul Numele dosarului luptătorului ilegalist

23 Abramovici Şail Moiseevici

24 Arm Augusta Şulimovna

25 Avramescu Idas Iontelevna

26 Averbuh Şeindel Leibovna

27 Baadji Nicolai Antonovici

28 Bernard  Raiss

29 Brodscaia Dvoira Zaharovna

30 Britva Liuba Aronovna

31 Bruhis Srul Pinhusovici

32 Budeştscaia Ester Isacovna

33 Bujor Iosif Aronovici

34 Boguslavschii Iacov Tovievici

35 Boguslavschaia Pesea Iacovlevna

36 Vigdorcic Lazari Ioilovici

37 Vainberg Niuchi (Beniamin) Marcovici

38 Vainştok Lia Isacovna

39 Vişcanţan Polia Efimovna

40 Grinman Isaac Iosifovici

41 Gudis Lev Şmilovici

42 Galigfarb Abram Isacovici

43 Grimberg Fira Izrailevna

44 Gerştein Haim Srulevici

45 Diner Etea Iacovlevna

46 Escanazi Ilia Iosifovici

47 Erlih Marc Semienovici

48 Zighelibaum Abram Marcovici

49 Zeigher SimonVolfovici

50 Kriper Moisei Grigorievici

51 Crivoruc Haia Gherşevna

52 Constantinovschii Ilia Davâdovici

53 Crivoruc Ion Moiseevici

54 Kaţ Adolf Iosifovici

55 Chellerman Dmitrii Mihailovici

56 Coifman Iacov Buruhovici

57 Codresca Ivan Dmitrievici

58 Lempert Fişeli Şlemovici

59 Lobel Solomon Moiseevici

60 Lupan Andrei Pavlovici

61 Ler Betea Iosifovna

62 Mozeş Evghenii Ignatievici

63 Morghenştein Izraili Marcovici

64 Meguş Tuba Abramovna

65 Oighenştein Mihail Nicolaevici

66 Oighenştein Lev Nicolaevici

67 Ormos T..J.

68 Pastar Zisea Leibovici

69 Petrov Petr Ivanovici

70 Ralli Valter Marcovici

71 Reidiboim Rahili Isacovna (Zelicovna)

72 Reievici Iacov Moiseevici

73 Rosman Lupa Beruhovici

74 Rosman Erna Abramovna

75 Rabinovici Faiga Ianchelevna

76 Romanenco Nicolai Nicolaevici

77 Raievici Iacov Moiseevici

78 Sinitifcher Fridl Molseevici

79 Scvorţov Mihail Iacovlievici . ( numele adevărat- Leibovici Izrail Abramovici) 80 Slepenciuc Fiodor Andreevici

81 Toma Soripin- Toma Solomonovici

82 Fihman (Mucinic) Riva

83 Farştein David Rafailovici

84 Faerştein Raisa Gherşcovna

85 Ţucherman Mare Borisovici

86 Cernei Semion Fedorovici

87 Cioclo Mordco Ghidalevici

88 Şveiţ Dvoira Ghedalievna

89 Şehter Roza Borisovna

Nu voi comenta, e clar şi aşa cine pândea porţile ţării ca în momentul potrivit să le deschidă duşmanului !  Aparatul represiv sovietic a făcut multe victime printre oamenii care încercau sa lupte, să opună rezistenţă ocupanţilor sovietici. Sunt mii de cazuri, când în urma unei vorbe, a unui cuvânt spus sau scris împotriva regimului sovietic, omul era băgat la închisoare pentru mulţi ani. Cenzura sovietică controla tot. Ea hotăra care cărţi se poate să fie citite de cetăţeni şi care să fie interzise, ce fel de muzică să asculte, ce filme să privească etc. Pentru a-i depista pe „duşmanii poporului” cenzura sovietică supunea unui control riguros şi corespondenţa poştală atât civilă, cît şi militară.

Chiar dacă  o persoană nu a participat la acţiuni active, deschise împotriva sistemului de ocupaţie sovietic, ci doar  şi-a exprimat o opinie personală pe care a împărtăşit-o fraţilor săi,  cenzura prin tot felul de metode draconice ţinea orice familie sub un control riguros, chiar şi familiile miliţienilor.

După arestările şi deportările masive sovietice din 1940-1941 şi 1948-1949 în casele oamenilor s-a instalat Frica. Frica de armele şi baionetele ruseşti, frica de ne cunoaşterea limbii ruse, că nu va şti ce să-i răspundă “nacialnicului”, frica că mâne-poimâne va fi arestat şi dus în Siberia, frica că în orice moment pot veni ocupanţii sau slugoii lor din raion sau sat pentru a confisca calul din grajd, vaca din ocol sau ultima bucăţică de la gura copiilor săi.

Zilnic, sau cel puţin săptămânal din diferite localităţi dispăreau fără urmă oameni, familii întregi preponderent din cei mai activi şi buni gospodari. Averea acestora era confiscată de stat sau de mai multe ori era împărţită între cei care trebuiau sa îndeplinească această procedură. Persista şi frica, că va fi trădat de rude, prieteni, vecini că a fost membru al unui partid politic din România, sau a avut vre-o funcţie la primărie în cadrul statului unitar român. Atmosfera psihologică încordată şi frica-acestea erau instrumente sovietice sigure şi verificate încă în 1937 în Rusia.

Era o frică reciprocă a unuia faţă de celălalt. Cu toate acestea au fost multe exemple de nesupunere, de rezistenţă de luptă împotriva statului agresiv şi totalitar sovietic. Unele forme de luptă erau individuale şi modeste altele de dimensiuni mai mari şi mai bine organizate. Unul din aceştea a fost cel care i-a spart „capul” lui Lenin. (Arhiva Naţională a RM, F. 3085, inv. 1, d. 783, f. 4. 16 ) Mai corect spus – bustul întemeetorului şi conducătorului al statului sovietic, care era amplasat în centrul satului (chiar de la prima ocupaţie sovietică din 1940, apoi cea de-a doua din 1944, exista o tendinţă propagandistică de a înălţa în fiecare localitate câte un monument, sau cel puţin un bust lui Lenin şi câte un monument al soldatului sovietic, pentru noi şi din banii noştri, ca să nu uităm niciodată cine este stăpânul aci.).

În acest volum sunt prezente documente de arhivă, care confirmă faptul, că nemulţumirea şi lupta se ducea nu numai individual dar şi în grup despre activitatea organizaţiilor patriotice antisovietice, „Organizaţia Naţionalistă din Basarabia” etc.

În toate perioadele istorice, majoritatea comunităţilor minoritare ( ucraineni, evrei, ruşi, etc.) din Basarabia au fost pe poziţii diametral opuse faţă de populaţia românească autohtonă. În majoritatea cazurilor acestea au făcut front comun pentru a impune interesele minoritarilor asupra majorităţii naţionale. Şi de fiecare dată au învins ! Au învins majoritatea românească, deoarece de partea celor în minoritate era puterea sovietică cu toate componentele sale: armată, închisori, NKVD apoi KGB-ul, spitale de psihiatrie şi alte instrumente ale unui stat totalitar.

În volum  au fost incluse mai bine de 300 de documente în majoritate inedite din fondul arhivistic depozitate la Arhiva Naţională a RM şi Arhiva Organizaţiilor Social-Politice a RM. Documentele au fost întocmite de angajaţii procuraturii sau a securităţii sovietice evident în limba rusă, după cum se scriau toate documentele de stat.

Din lipsa cunoştinţelor acestora a onomasticii şi denumirii localităţilor româneşti din Basarabia, în respectivele documente au fost admise unele regretabile erori. Dar documentul este document, chiar dacă este scris de oameni cu mâinile pline de sânge şi cu mai puţină carte. Ordinea documentelor publicate în culegere nu a fost selectată din punct de vedere cronologic sau alfabetic, ci în ordinea cum au fost înregistrate în fondul arhivistic al Arhivei Naţionale a RM. Documentele incluse sunt unul mai şocant ca altul. În fiecare document vom depista tragedia unui om sau al unui grup de oameni arestaţi, judecaţi, deportaţi sau omorâţi.

Culmea obrăzniciei ocupanţilor sovietici a fost atunci, când după ce au ocupat pământul românesc al Basarabiei, pe cei care luptau împotriva sovieticilor sau cel puţin care nu le susţineau politica erau învinuiţi în trădare de patrie! Adică după august 1944 patria românilor din Basarabia şi a celorlalţi locuitori a devenit URSS? Zeci şi sute de locuitori au fost judecaţi fiind învinuiţi în trădare de patrie. „Patria” care a venit pe tancuri. În unele texte ale documentelor încluse poate fi depistată expresia „locul ispăşirii pedepsei nu este cunoscut”, fapt care confirmă că autorităţile sovietice în majoritatea cazurilor nu duceau întotdeauna o evidenţă strictă a celor arestaţi şi deportaţi din Basarabia. Împortant pentru ei era să-i ducă de la casele lor… şi cât mai departe!

Veau sa vă comunic că în Arhiva Naţională a RM au mai rămas încă cateva mii de dosare nevalorificate la tema propusă. Sunt sigur, că unii din cercetători şi cititorii acestei culegeri în documentele incluse vor depista nume cunoscute ale rudelor, prietenilor etc. Ar fi o regretabilă eroare, dacă nu vom menţiona câţiva istorici care au adus un aport considerabil la subiectul nominalizat. Acestea sunt lucrările istoricilor Viorica Olaru Cemârtan, Elena Postică, Valeriu Pasat, Alexei Memei şi alţii.

În documentele propuse sunt schimonosite majoritatea numelor, Ion este scris Ivan, Petru scris Piotr, Ştefan scris Stepan, patrioţii sunt numiţi trădători sau cel puţin colaboraţionişti, războiul pentru intregirea Ţării este numit de sovietici marele război pentru apărarea patriei.Da. da, acea „patrie” care a poposit în Basarabia pe tancurile bolşevice.

Maşina de propagandă şi agitaţie,uriaşa maşină sângeroasă a nkvd-ului, kgb-ului a distrus multe vieţi atât moral, cat şi fizic, dar n-au izbutit să îndobitocească mintea băştinaşilor ! Posibilitatea de a regenera, de a se renaşte din scrum asemeni pasării Phenix. Locul bunicilor şi părinţilor noştri împuşcaţi,băgaţi în gropi cu var, exilaţi în Siberia, maltrataţi şi furaţi în propria casă l-am luat noi, copiii şi nepoţii lor, care în pezent luptă pentru implimentarea valorilor civilizate şi a unităţii naţionale româneşti.

Alexandru MORARU, Alexandru GANENCO, editori

Reclame
Publicat în AŞA CUM ESTE:, BISERICA, INFORMAŢII INTERESANTE DIN ŢARĂ ŞI LUME, ISTORIA NOASTRĂ, ISTORIE ŞI ETNOGRAFIE | Lasă un comentariu

Iuliu Maniu plătit de guvernul britanic pentru complotul de la 23 august 1944

Istoria loviturii de stat gândite de Winston Churchill pentru România. Secrete de stat date de englezi, ruşilor.

Pe lângă cele două subiecte (sabotajele şi propaganda antinazistă) care erau cap de afiş al colaborării dintre Iuliu Maniu şi Special Operations Executive (Serviciul secret britanic – S.O.E.), o seamă de informaţii vizau secrete de stat. Istoricul dezvăluie faptul că în anul 1942, britanicii cereau informaţii despre Armata Română care operează într-un anumit raion. „Aici cam seamănă a trădare, pentru că britanicii nu aveau nicio unitate militară care se lupta cu românii. Ce-i interesa câte tancuri sau câte tunuri avea Armata Română într-o anumită zonă? Problema este că ei transmiteau asemenea informaţii sovieticilor. Existau şi spioni sovietici, dar N.K.V.D. dorea să verifice informaţia din două surse”. N.K.V.D. (Народный комиссариат внутренних дел – Н.К.В.Д. – Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne – n.r.) avea încheiat un protocol de colaborare cu S.O.E., care presupunea existenţa unor reprezentanţe ale serviciului la Moscova (condusă de generalul de brigadă George Alexander Hill) şi N.K.V.D. la Londra (condusă de colonelul Ivan Chichaev). Iuliu Maniu nu semna niciodată rapoarte, însă printre documente se află câteva scrisori adresate lui Alfred George Gardyne de Chastelain în care se abordau probleme politice şi îi cerea ajutorul în diverse probleme. Cele trei nume conspirative ale lui Maniu erau „Alecu”, „Miron” şi „Tom”.

Maniu, plătit cu valiza unui contrabandist turc.

Iuliu Maniu primea bani pentru serviciile sale, prin intermediul unui turc, folosit pe post de valiză diplomatică. Salvet Lufti Tozan era consulul onorific al Finlandei la Bucureşti şi avea paşaport diplomatic, însă se ocupa şi cu contrabanda cu arme. Fusese recrutat de serviciile secrete britanice în Primul Război Mondial şi acum era folosit şi în spaţiul românesc şi în cel unguresc. „Fiind consul onorific, nu-i deschidea nimeni valiza, nici măcar nemţii nu îndrăzneau s-o violeze, şi astfel putea să transporte în ea orice. Prin intermediul acestui turc, Maniu a primit 50.000 de dolari în două tranşe, diamante în valoare de 72.000 de lire, plus trei diamante mai mari a căror valoare nu o precizează britanicii”, spune istoricul. Într-un final, turcul a fost arestat în Ungaria pentru spionaj. Ce s-a întâmplat? Un agent al S.O.E. ungur care fusese arestat a interpretat greşit parolele turcului şi l-a turnat, temându-se că este agent provocator al Siguranţei maghiare. Este posibil ca turcul să fi greşit parola, fiind cam analfabet. Cert este însă faptul că a scăpat de condamnarea la moarte, Serviciul secret britanic plătind pentru el 20.000 dolari şi 20.000 de franci elveţieni într-un cont din Elveţia, deschis pe numele şefului serviciului secret ungar.

Hitler a cerut arestarea lui Maniu.

Relaţia lui Iuliu Maniu cu S.O.E. a fost permanent monitorizată de serviciile secrete germane, care i-au făcut în cele din urmă dosar de spionaj. „Însuşi Hitler i-a prezentat lui Ion Antonescu dovezi despre colaborarea lui Maniu cu serviciile secrete britanice şi i-a cerut să-l aresteze, însă mareşalul s-a opus. Acesta a părut surprins, semn că nu se aştepta. Cert este faptul că mulţi dintre oamenii politici de seamă ai României din acea perioadă chiar dacă nu erau efectiv spioni, colaborau cu marile servicii secrete engleze şi franceze”.

Nici Siguranţa nu era străină de activitatea secretă a lui Rică Georgescu şi, mai apoi, a lui Iuliu Maniu, după arestarea primului, la 16 august 1941, direct din biroul său de la Societatea Româno-Americană. Procesul în care membrii reţelei lui Rică Georgescu au fost acuzaţi de spionaj nu s-a mai judecat, datorită intervenţiei lui Eugen Cristescu, şeful Serviciului Special de Informaţii al României, care a intervenit pentru ca ei să fie judecaţi fără să fie predaţi germanilor pentru interogatoriu, în ciuda presiunilor făcute de Misiunea Militară Germană şi de Abwehr.

În timpul anchetei, s-a constatat că fusese implicat şi Iuliu Maniu, în calitate de conducător, însă, anchetatorii au refăcut declaraţiile înlocuind numele Iuliu Maniu cu Rică Georgescu. Pe timpul detenţiei, în închisoarea din Calea Plevnei, Rică Georgescu a avut parte de un regim preferenţial. Soţia sa îl vizita în detenţie, făcea chefuri cu colegii de celulă, iar tratamentul stomatologic îl urma la o clinică din oraş. În drum, poposea pe acasă.

Dacă lui îi era bine în detenţie, reţeaua avea de suferit. La scurt timp după arestarea lui, membrii reţelei s-au trezit în imposibilitatea de a mai transmite informaţii. Aparatul T.F.F. al lui Rică Georgescu a fost ridicat, iar nemţii au instalat la graniţa turco-bulgară un post de control foarte puternic, monitorizând orice, astfel că diverşii curieri care transmiteau informaţii au fost supuşi la grele încercări. Se pare că Iuliu Maniu mai avea un T.F.F., dar nu ştia să-l folosească, el nefiind spion profesionist. Activitatea lui se limita la a coordona acţiunile de propagandă, în calitate de lider de partid.

Iuliu Maniu, presat să dea lovitura de stat

În două rânduri, britanicii au încercat să îi forţeze mâna lui Iuliu Maniu să declanşeze o lovitură de stat. Prima dată în august 1943, britanicii au trimis în România prin Iugoslavia, pe mr. David Russel, de la serviciul secret britanic, care era şi comandantul misiunii, şi pe Nicolae Ţurcanu, un român stabilit în Canada, pentru a-l forţa pe Maniu să dea lovitura de stat împotriva mareşalului Ion Antonescu. Aceştia au venit prin Iugoslavia, cu o călăuză sârbă. În august, în timp ce se îndreptau spre Bucureşti, Russel a fost asasinat. Britanicii i-au bănuit pe cei doi însoţitori şi după război a fost un interogatoriu foarte dur, dar nu s-a dovedit nimic.

Nicolae Ţurcanu a ajuns la Bucureşti şi Iuliu Maniu a stabilit, prin intermediul lui, câteva contacte, prin T.F.F., cu Cairo. În iulie 1944, şi Nicolae Ţurcanu a fost arestat ca urmare a folosirii excesive a T.F.F.-ului. „Nemţii făceau filaj gonio printr-o maşină care se plimba pe străzi şi detecta semnalele, ori ei transmiteau chiar din casa lui Barbu Ştirbei, care era supravegheată şi de SSI, şi de nemţi. Eugen Cristescu chiar l-a avertizat o dată: « Domnule Maniu, aveţi un aparat T.F.F.? ». El l-a luat peste picior şi i-a zis: « Poate am unul, poate am două… Nu se ştie niciodată », conform memoriilor lui Eugen Cristescu”.

O a doua încercare a britanicilor de a-l forţa pe Maniu să dea lovitura de stat a avut loc la scurtă vreme, în perioada Crăciunului din anul 1943. Atunci au fost paraşutaţi în România Alfred George. Gardyne de Chastelain, Silviu Meţianu, un român emigrat în Anglia, şi căpitanul Ivor Porter. Au fost prinşi însă de autorităţi după ce s-au paraşutat într-un alt loc decât în cel în care erau aşteptaţi de oamenii lui Iuliu Maniu. Ţăranii care i-au văzut au anunţat şeful de post şi au fost prinşi. Fiind consideraţi prizonieri de război, ei au fost aduşi în Bucureşti şi găzduiţi într-un apartament din sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei. Pe 2 aprilie 1944, a avut loc o întrevedere secretă între Chastelain şi Iuliu Maniu, cu acordul tacit al mareşalului Antonescu. Întâlnirea dintre Maniu şi Chastelain a avut loc în pădurea Andronache de lângă Bucureşti, când englezul i-a zis să dea lovitura de stat, însă Maniu a spus că mai aşteaptă câteva săptămâni. Nu au mai dat-o decât la 23 august 1944.

S.O.E. a vrut să-l însărcineze pe Iuliu Maniu să-i facă scăpaţi, dar a renunţat la plan după ce Mihai Antonescu, ministru de Externe, le-a dat asigurări că nu vor fi predaţi germanilor pentru a fi interogaţi. Şi astfel ofiţerii britanici au rămas în România până în seara zilei de 23 august 1944, când Chastelaine a plecat spre Turcia. Aşa a eşuat ceea ce a rămas în istorie sub denumirea de „Operaţiunea Autonomous”. Peste mulţi ani, Ivor Porter a povestit experienţa într-o carte intitulată „În România în vreme de război”.

Reţeaua S.O.E. a funcţionat în România până la 23 august 1944, când Chastelain a făcut raport de abandonare. A rămas doar serviciul clasic, MI6. Curios, spune istoricul Marian Zidaru, pe lista finală, apar şi doi comunişti de seamă ca fiind membri ai reţelei. Unul este Lucreţiu Pătrăşcanu şi celălalt, Ion Gheorghe Maurer, care fusese trimis la Istanbul cu o misiune. „Dacă despre primul nu am găsit şi alte informaţii, despre Maurer se spune că era agent dublu. Probabil a dat informaţii şi lui Cristescu, dar sigur britanicii îl considerau ca fiind de-al lor”.

Maniu, un „veşnic opoziţionist”

Pentru nehotărârea sa, Iuliu Maniu era numit britanici „veşnic opoziţionist”, careevita să se implice activ în preluarea puterii. Istoricul Marian Zidaru spune că acest lucru practic, ne-a salvat, întrucât dacă s-ar fi dat lovitura de stat când încă divizia blindată germană se afla în România, ţara noastră ar fi fost ocupată de germani. La începutul lui august, divizia era cantonată în Polonia. Pe de altă parte, actul de la 23 August trebuia făcut. Conform unui raport al diplomatului Grigore Gafencu, care la rândul lui a dat informaţii britanicilor, acesta povestea că în 1943 s-a întâlnit cu reprezentantul neoficial al N.K.V.D.-ului în Elveţia, Vladimir Sokolin. Acesta i-a zis clar: „Basarabia o pierdeţi. Dacă nu faceţi un pas concret să fiţi primii, pierdeţi întreaga Moldova. Şi dacă ungurii fac pasul înaintea voastră pierdeţi şi Transilvania”.

Spioni în jurul regelui

Iuliu Maniu a participat la pregătirea loviturii de stat, dar nu s-a implicat foarte tare, mai ales în perioada 23 august, când a dispărut câteva zile la tratament în clinica doctorului Jovin. Britanicii au numit lovitura de la Palat „Schema colonelului Black”, care consta în infiltrarea unor oameni cheie la Palat, la Ministerul de Externe şi la Guvern. Practic, Regele Mihai I era un tânăr total lipsit de experienţă politică, dar care însă era manipulat de un grup de sorginte filo-britanică, format din Alexandru Ioaniţiu, Ioan Mocsony-Stârcea, Victor Pogoneanu Rădulescu şi Grigore Niculescu-Buzeşti. Mai mult decât atat, documentele arată faptul că Eugen Cristescu ştia de lovitura de stat de la începutul lunii august. Conform delaraţiei unui ofiţei german, Wilhelm Hoettl, Cristescu a transmis S.D.-ului (Sicherheitsdienst – S.D. – Agenția de informații a S.S şi a N.S.D.A.P. – n.r.) , informaţia despre iminenţa loviturii de stat. Spre norocul conspiratorilor români, baronul Manfred von Killinger reprezentantul german în România, nu i-a crezut pe cei de la S.D.

Notă: Textul este o adaptare a articolului jurnalistei Mariana Iancu cu referire la documentele prezentate de istoricul Marian Zidaru referitoare la evenimentele de la 23 august 1944. Istoricul Marian Zidaru a studiat de mai multe ori arhivele britanice ale Special Operations Executive (S.O.E.), unde în fondul referitor la România a dat peste documente care atestă faptul că marele om politic Iuliu Maniu a fost finanţat de guvernul britanic, condus de Winston Churchill, pentru a da o lovitură de stat care să ducă la arestarea Mareşalului Ion Antonescu şi la ieşirea României din alianţa cu Germania : „În Arhivele britanice ale Special Operations Executive (S.O.E.), se află şi alte documente care se referă la implicarea românilor în diverse acţiuni cu serviciile secrete britanice împotriva germanilor şi a lui Ion Antonescu, în fondurile: HS3, HS 7″, precizează istoricul Marian Zidaru, cel care a cercetat manuscrisele.

Conform declaraţiilor istoricului Marian Zidaru, Iuliu Maniu a fost abordat de serviciul secret britanic (S.O.E.) în anul 1940, după Dictatul de la Viena, prin intermediul omului de afaceri britanic Alfred George Gardyne de Chastelain. „În anul 1940, cei doi s-au întâlnit în casa lui Rică Georgescu, un inginer petrolist care era membru al reţelei britanice de spionaj. Prin intermediul acestui inginer, s-au realizat toate schimburile de informaţii până când a fost arestat pentru spionaj în vara anului 1941″. Iniţial, Chastelain i-a propus lui Maniu să vină la Londra să facă un guvern în Exil, însă reprezentanţii Ministerului de Externe englez, în subordinea căruia funcţiona S.O.E., au declinat oferta iniţială. Scopul atragerii de colaboratori în România ai S.O.E. era efectuarea de sabotaje împotriva nemţilor, propagandă de război şi susţinerea mişcărilor de rezistenţă în ţările unde serviciul activa. S.O.E. urmărea şi sprijinirea mişcărilor subversive, ori, din punctul lor de vedere, Partidul Naţional Ţărănesc, care funcţiona clandestin, era o astfel de mişcare.

Îi interesa ca instalaţiile petrolifere să nu mai funcţioneze şi astfel să nu mai alimenteze maşina de război a nemţilor pe durata celui de-Al Doilea Război Mondial, România, alături de U.R.S.S., fiind principalele furnizoare de carburant pentru tancurile germane. Maniu a evitat să organizeze sabotaje, însă a dus o campanie de propagandă care a avut succes. Astfel, afirmă Marian Zidaru, în ziarele clandestine se spunea că Germania şi nemţii vor să stăpânească lumea, că regimul nazist este unul criminal. Conform rapoartelor din fondul S.O.E. România, pentru aceste activităţi şi servicii, Rică Georgescu a primit 150 de milioane de lei. (Mariana Iancu)[2]

Mariana Iancu

SURSA: http://www.art-emis.ro/istorie/4986-iuliu-maniu-platit-de-guvernul-britanic-pentru-complotul-de-la-23-august-1944.html

Aranjament graphic – I.M.

––––––––––––––––
[1] The National Archives United Kingdom, Folder HS5 750 la HS5 870; HS3, HS7.
Publicat în AŞA CUM ESTE:, FOTOGRAFII ŞI AMINTIRI, INFORMAŢII INTERESANTE DIN ŢARĂ ŞI LUME, ISTORIA NOASTRĂ, ISTORIE ŞI ETNOGRAFIE | Lasă un comentariu

ŞTEFAN, ŞTEFAN, DOMN CEL MARE…SIMPOZION DE COMEMORARE LA BIBLIOTECA HASEU (2 iulie 2018)

Publicat în AŞA CUM ESTE:, ISTORIA NOASTRĂ, ISTORIE ŞI ETNOGRAFIE, VIDEODOCUMENT, ŞCOALA ŞI CULTURA | Lasă un comentariu

„Răsboiul României contra Rusiei sovietice (22 iunie 1941 – 23 august 1944)”

„După 25 de ani de la terminarea răsboiului româo-rus care a avut loc între anii 1941-1944 constatăm că Marele Stat Major Român n-a tipărit și n-a publicat nici o lucrare istorică militară asupra acestui răsboi. Datorită editurii « Carpaţii » de la Madrid, am putut aduce la cunoștință publicului cititor roman din exil, prin lucrarea «Istoria politică şi militară a răsboiului României contra Rusiei sovietice » apărută în anul 1945 , cauzele acestui răsboi și desfășurarea lui de-alungul celor trei ani de eforturi şi sacrificii pentru apărarea frontierei de est a ţării şi a independenţei poporului român.

Dacă evenimentele politice la care a participat România, precum și acelea care au obligat-o să facă răsboiul Rusiei sovietice sunt suficient de explicite în acea lucrare pentru a se înţelege motivele mai mult de cât întemeiate, pentru care am făcut acel răsboi, nu acelaș lucru se poate spune despre descrierea înseşi a răsboiului. Aşa după cum am arătat în « Introducerea » acelei lucrări, n-am putut avea atunci o documentare complete asupra tuturor marilor operaţiuni la care au participat trupele române. În special, mi-au lipsit date asupra bătăliei de la Odesa şi asupra operaţiunilor armatei a 11-a germane din Basarabia, după 23 august 1944. Ulterior, găsind documentări şi lucrări referitoare la aceste operații, le-am completat sau chiar am adăugat un capitol nou, cum a fost cazul descrierii bătăliei din Basarabia de după 23 august 1944 şi care s-a terminat cu distrugerea armatei a 6-a germane.

Deși după 23 august n-a mai participat la această bătălie nici o unitate românească, totuşi am socotit că ea intră în studiul răsboiului nostru, pentru că, pe de o parte armata a 6-a germane a participat la acea bătălie, aflându-se în componenţa grupului de armate general Petre Dumitrescu împreună cu armata a 3-a română, iar pe de altă parte, această armată germană a căzut luptând eroic tocmai pe teritoriul Basarabiei care ne fusese răpită de Rusia şi pentru care noi am făcut acesteia răsboiul nostru. De asemenea, am mai adus completări referitoare la desfășurarea bătăliei din Moldova şi Basarabia din august 1944, precum şi la luptele de lângă Bucureşti, între 24 şi 27 august ale aceluiaşi an. Revizuirea şi completarea au necesitat o republicare propriu zisă, lucrare în care m-am folosit mult de scrierile autorilor germani, în unde am găsit desvoltate operaţiile cu multă exactitate şi anume: mareşalul Erich von Manstein, generalul de armată Hans Friessner, generalul Hans Doerr, generalul Wolfgang Pickert, Friedrich Forstmeier, Andreas Hillgruber, Hans Kissel și maiorul Walter Rehm. Aduc aici mulțumirile mele profunde acestor scriitori militari pentru preţioasă lor contribuție la studiul acestui război, în care trupele române au luptat alături de neintrecutele în conducere și bravură armate germane, pe teatrele de operații din România și din sudul Rusiei și ale caror cărți și studii sunt menționate în lucrarea de faţă.

De asemenea, adresez mulțumirile mele cele mai bune tuturor prietenilor și camarazilor români care mi-au pus la dispoziție amintirile lor de răsboi, ca să le folosesc pentru această lucrare, destinată să arate și să păstreze pentru viitor actele și faptele de război ale luptătorilor români. În fine, adresez mulţumirile mele cele mai călduroase domnului Traian Popescu, care prin editura « Carpații » a tipărit recenta lucrare, cât și cealaltă, publicată în anul 1965 și Familiei Klara și Eugen von Baila, camarazi nedespărțiți de sbucium și efort în traducerile textelor germane și pentru frățească îngrijire ce mi-au dat după 23 august 1944″. (General Platon Chirnoagă).

Prima operație a frontului român a fost un bombardament foarte puternic al aviației germano-române executat în ziua de 22 iunie la orele 4 dimineață, distrugând la teren circa 400 de avioane ruseşti. În zilele următoare armata a 11-a germană a făcut trei capete de pod peste Prut, la Ștefănești, Sculeni și Ungheni. La 29 Iunie, Hitler anunța, pe generalul Antonescu printr-o scrisoare, că, având în vedere înaintarea frontului german armata a 11-a germană va trebui să ia ofensiva la 2 iulie, ca să acopere flancul de sud al grupului de armate von Rundstedt. Armatelor române le-a revinit misiunea de a apară flancurile armatei a 11-a germane. El ruga ca pentru aceste operații, să se subordoneze acestei armate, trupele române necesare. Având în vedere că armata a 3-a se găsea între grupul de armate sud și armata a 11-a, deci făcea legătură între cele două forțe germane, generalul Antonescu a pus-o sub ordinele comandantului armatei a 11-a germane, care mai avea încă în subordine directă alte patru divizii române. Între timp armata a 4-a română și-a concentrat o parte din forțe și a intrat în dispozitivul de plecare la atac, pe Prut.

În dimineață de 2 lulie s-a trecut la ofensivă pe întreg frontul românesc. Armata a 3-a română a atacat cu corpul de munte pe stânga corpului de cavalerie în terenul împădurit și accidentat din Bucovina și la 4 lulie a cucerit orașul Cernăuți (capitală Bucovinei); apoi a trecut Prutul cu ambele corpuri de armată și în patru zile de urmărire a ajuns pe Nistru. Armata a 11-a germană, a atacat prin capetele de pod de peste Prut și, învingând rezistențele rusești din puternicul masiv Cornești, a cucerit orașul Chișinău (capitala Basarabiei) la 9 iulie; iar la 14 iulie era cu toate forțele pe Nistru.

La 2 iulie, armata a 4-a română a făcut trei capete de pod la Costuleni, la est de Huși și la Falciu, apoi a urmat flancul drept al armatei a 11-a germană, curățind forțele ruse din sudul Basarabiei. Divizia română care – sub ordinele armatei a 4-a – se găsea în apărarea Dunării, a trecut în Basarabia la 26 Iulie și a cucerit Cetatea-Albă, oraș la vărsarea Nistrului în Marea Neagră. Dincolo de Nistru, rușii organizaseră poziția „Stalin” pe trei rânduri de cazemate în beton. Era de așteptat o bătălie grea. Armata a 11-a germană, care dispunea de mijloace de foc incomparabil mai puternice decât cele două armate române, a primit misiunea să treacă, Nistrul, să cucerească poziția fortificată rusă, și apoi să se îndrepte spre est până la râul Bug. Armatele române au avut misiunea să asigure cele două flancuri ale armatei a 11-a germană contra atacurilor rusești, urmând mișcarea de înaintare a acestei armate.

Recunoaşterile de treceri s-au făcut în cel mai strict secret. Înainte de zorii zilei de 17 Iulie, fără nici un fel de pregătire de artilerie, bărcile cu primele trupe de atac s-au deslipit de malul românesc și s-au furișat în lungul apei spre malul rusesc. Rușii au observat operația abia după ce trupele de atac au pus piciorul pe malul lor. Trupele armatei a 3-a române au atacat prin surprindere primele cazemate și le-au cucerit. În trei ore s-a organizat un cap de pod de infanterie la flancul drept al armatei. La armata a 11-a germană, după o luptă mai grea – inamicul opunând o mai puternică rezistență – s-a realizat un cap de pod nu departe de cel românesc și altul mai la sud.

Armata a 4-a a reușit și ea în condiții mult mai grele, să facă două capete de pod. Au urmat două zile de lupte inverşunate în jurul acestor capete de pod, cu atacuri și contraatacuri, până când au fost suficient lărgite și s-a pus stăpânire pe toată adâncimea poziției fortificate. După ce această trecere a fost realizată, Grupul de armate „General Antonescu” a fost desființat.

Armata a 11-a germană, a trecut direct sub ordinele grupului de armate „Mareșal Rundstedt” cu misiunea de a urmări în continuare inamicul până la Bug. Cele patru divizii române pe care le primise ca întărire la începutul operațiilor, au fost trecute la armata a 4-a română. Armata a 3-a română a continuat urmărirea inamicului sub ordinele comandantului armatei a 11-a germană. În această urmărire trupele noastre au întâmpinat zilnic rezistenţe izolate, sprijinite pe sate și păduri sau apărate de văi, a căror cucerire a cerut timp și câteodată pierderi serioase. Totuși, după două săptămâni, trupele armatei a 3-a române și cele ale armatei a 11-a germane și-au atins obiectivul. După trecerea Nistrului, armata a 4-a română, a rămas sub ordinele directe ale Marelui Stat Major român și a primit misiunea să cucerească Odesa. În acest scop a fost întărită cu două brigăzi de fortificație și o brigada blindată.ară a răsboiului României contra Rusiei sovietice”. Editura Carpaţii, Tr. Popescu, Madrid, 1986.

Aranjament grafic – I. M.

General Platon Chirnoagă

SURSA: http://www.art-emis.ro/istorie/4863-rasboiu-romaniei-contra-rusiei-sovietice-22-iunie-1941-23-august-1944-.html

Publicat în AŞA CUM ESTE:, INFORMAŢII INTERESANTE DIN ŢARĂ ŞI LUME, ISTORIA NOASTRĂ, ISTORIE ŞI ETNOGRAFIE | Lasă un comentariu

CINCI ANI FĂRĂ PROFESORUL GHEORGHE BUZATU

Gheorghe Buzatu – un istoric conectat prin întreaga fibră la realităţile româneşti, prin demnitatea şi curajul cu care şi-a apărat convingerile.
Prof. univ. dr. Vasile Buga, Coordonatorul Centrului de Studii Ruse şi Sovietice „Florin Constantiniu”

Am avut privilegiul să-l cunosc pe marele istoric Gheorghe Buzatu, care ne-a părăsit cu cinci ani în urmă, la începutul anilor 90, în vremea când, aflat în misiune diplomatică la Moscova, l-am însoţit pe dânsul şi alţi istorici şi arhivişti români sosiţi la documentare în arhivele ruseşti în baza Acordului de colaborare semnat în aprilie 1992 de către prof. univ. dr. Ioan Scurtu, directorul general de atunci al Direcţiei Generale a Arhivelor Statului, şi A. S. Prokopenko, vicepreşedinte al Comitetului pentru problemele arhivelor de pe lângă Guvernul Federaţiei Ruse.

M-a impresionat în mod deosebit capacitatea extraordinară de lucru, dorinţa de a pătrunde în tainele arhivelor în căutarea documentelor de mare importanţă referitoare la români şi România. Mărturie elocventă a strădaniilor istoricului Gheorghe Buzatu în arhivele din Federaţia Rusă stă volumul „Românii în arhivele Kremlinului”, un adevărat ghid valoros pentru cercetătorii români interesaţi să cunoască zestrea acestor arhive în partea care se referă la probleme esenţiale ale istoriei României, ale relaţiilor româno-sovietice în perioada interbelică şi postbelică.

Istoricul Gheorghe Buzatu, pe care regretatul academician Florin Constantiniu l-adefinit drept „marele înnoitor al istoriografiei noastre contemporane”, s-a impus prin cele peste 100 volume, studii şi articole privind istoria contemporană a României, cu precădere a celui de-Al Doilea Război Mondial. Valoarea acestora, rod al cercetărilor rodnice în arhivele româneşti, americane, franceze, britanice, germane şi ruseşti nu poate fi contestată. A rămas în conştiinţa celor care l-au cunoscut prin setea neostoită de cunoaştere, de a fi conectat prin întreaga fibră la realităţile româneşti, prin demnitatea şi curajul cu care şi-a apărat convingerile. I-a impresionat şi cucerit pe cei din jurul său prin modestie, simplitate, generozitate şi dăruire, disponibilitatea de a veni în ajutorul celor aflaţi în nevoie.

Nu în ultimul rând evoc participarea activă a istoricului Gheorghe Buzatu la manifestările organizate de Centrul de Studii Ruse şi Sovietice „Florin Constantiniu” din cadrul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române, sprijinul acordat, intervenţiile sale de înaltă ţinută ştiinţifică, temeinic documentate, aşteptate totdeauna cu mult interes de asistenţă.
Pioase aduceri aminte, odihnească-se în pace!

Gheorghe Buzatu . istoricul care a promovat Adevărul așa cum a fost
Prof. univ. dr. hab. Nicolae Enciu, Chișinău

Prof. univ. dr. hab. Nicolae EnciuLa cinci ani de la trecerea sa în eternitate, profesorul Gheorghe Buzatu a fost și rămâne unul dintre cei mai importanți și influenți istorici români, un mare înnoitor al istoriografiei contemporane, ale cărui contribuții științifice au acoperit o arie problematică și cronologică extrem de vastă și de complexă, vizând istoria petrolului românesc, diverse aspecte ale Primului și mai ales ale celui de-Al Doilea Război Mondial, viața, opera și activitatea unor mari personalități precum Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Nicolae Titulescu. Investigațiile sale de mare amploare și profunzime în arhivele naționale, în fostele arhive sovietice, în alte mari centre de documentare ca și rezultatele de excepție obținute, s-au materializat în lucrări de o valoare și probitate remarcabilă, doar în 2010 lansând 175 (!) de volume de autor sau îngrijite de ilustrul istoric, tipărite în ediții anastatice, la care s-au adăugat numeroase studii și articole, participări la manifestații științifice, conferințe naționale și internaționale.

Savant de o imensă erudiție, istoricul Gheorghe Buzatu a abordat cu temeritate subiecte controversate de istorie contemporană, precum participarea României la războiul pentru recuperarea Basarabiei și nordului Bucovinei, rolul mareșalului Ion Antonescu dar și al lui Nicolae Ceaușescu sau al lui I.V. Stalin. Cu referire la caracterul participării României la războiul României împotriva Uniunii Sovietice în anii 1941-1944, marele merit al istoricului Gheorghe Buzatu constă în a fi demonstrat, cu o neobișnuită forță de convingere, că acel război a fost incontestabil unul drept de la un capăt la altul, din 22 iunie 1941 și până la 23 august 1944. Așa cum pe bună dreptate sublinia prof. Gheorghe Buzatu, războiul în cauză nu s-a purtat pentru câștigarea unor teritorii străine, ci a fost un război pentru eliberarea Basarabiei și nordului Bucovinei. A fost un război pentru drepturile noastre istorice, violate, dar în același timp, și un război în care s-a avut în vedere și un factor politic de cel mai mare interes, deoarece guvernul de la București, în orice moment, a avut informații că la Kremlin erau pregătite nucleele viitoarelor cabinete comuniste pentru București, Varșovia sau Sofia. Cât privește faptul participării României în războiul din est alături de Germania lui Hitler, argumentele istoricului Gheorghe Buzatu au fost și rămân în continuare la fel de judicioase și imbatabile, subliniindu-se că „demonstrațiile pe un anumit fir trebuie să meargă de fiecare dată până la capăt”, deoarece, „până în 1939, când a început războiul, alături de Germania s-au aflat toate Marile Puteri”.

Un aspect încă insuficient studiat și evocat din activitatea profesorului Gheorghe Buzatu îl constituie preocupările sale pentru problemele geopolitice ale spațiului istoric și etnic românesc. În căutarea răspunsurilor la inconvenientele poziției geopolitice a României de-a lungul timpului, marele istoric a recurs în permanență la dialogul cu oamenii de stat și militari de elită, scriitori și diplomați, istorici și geopoliticieni, ziariști de imens prestigiu și autoritate: Mihai Eminescu și Nicolae Iorga, Mihail Kogălniceanu, Ion I.C. Brătianu și Nicolae Titulescu, Simion Mehedinți, Pamfil Șeicaru, Emil Cioran sau mareșalul Ion Antonescu, rezultând verdictul categoric și neiertător că pentru ultimele trei veacuri ale istoriei noastre naționale, a funcționat cu putere de lege acest blestem neiertător: Românii și România s-au aflat „prea aproape de Rusia și prea departe de Dumnezeu”!

Așa cum sublinia prof. Gheorghe Buzatu, „mai cu seamă de la 1812 încoace, oricând vecinătatea Rusiei a reprezentat pentru politica generală a Iașilor și Bucureștilor, mai apoi a României, o premisă, o condiție și o rezultantă, de prea puține ori un beneficiu și – vai! – cel mai adesea un dezavantaj, ca să nu spun o obsesie și un pericol de prim rang, precum în mod cu totul deosebit în decursul existenței României Mari (1918-1940), căreia i-a pus capăt prin faimoasele note ultimative din 26-27 iunie 1940, după cum și între 1944 și 1989, atunci când Kremlinul s-a pretins deopotrivă „« prieten » și tutore ideologic (practic stăpân absolut până prin anii ’60) al Bucureștilor”. Iată de ce, îndemna marele istoric, este necesară analiza tuturor dezastrelor din trecutul nostru, mai cu seamă a celor din 1812, 1940, 1944 și nu numai, din punctul de vedere al originilor, desfășurării și urmărilor lor, pe termen scurt ori de durată. Revin în atenție inclusiv și mai ales aspectele fondării României Mari, – menținerea, consolidarea și, apoi, prăbușirea ei în 1940 și 1944, după cum și perspectivele actuale ori de mâine.

În opinia prof. Gheorghe Buzatu, indiferent de soluțiile avansate, trebuie să se aibă neapărat în vedere revenirea „acasă” a provinciilor istorice românești, în sprijinul opiniei sale venind și opinia strălucitului nostru polihistor Nicolae Iorga, care, în lucrarea „Adevărul asupra trecutului și prezentului Basarabiei”, a observat că partea României ocupată de U.R.S.S. în iunie 1940 reprezintă „un teritoriu de istorie națională și de drept național”, care, netăgăduit, urmează să revină „la cel dintâi prilej favorabil”.

În amintirea generațiilor prezente, a tuturor celor care l-au cunoscut și i-au apreciat valoroasa creație, Gheorghe Buzatu va rămâne întotdeauna istoricul care a promovat consecvent Adevărul așa cum a fost, în numele lui asumându-și cu demnitate curajul și, în egală măsură, răspunderea tuturor riscurilor de a merge „Singur împotriva tuturor”.

Gheorghe Buzatu dăltuit în Panteonul făuritorilor de conștiință națională
Ion Măldărescu, ART-EMIS

Ion MăldărescuScursu-s-au cinci ani de când, „căzut la datorie” la vremea Înălţării lui Hristos, Gheorghe Buzatu a luat cu sine propria-i cruce şi numeroasele poveri ale nerecunoştinţei pământeanilor[1]. A trecut cu ele prin prin „Poarta interstelară” care s-a deschis, permiţându-i parcurgerea drumului spre întâlnirea cu cei mai înainte plecați: Alexandru Xenopol, Nicolae Iorga, Andrei Oţetea, Florin Constantiniu, George Potra… dar şi cu cel a cărui viaţă de mare patriot a încercat – şi în mare măsură a reuşit – s-o limpezească precum nimeni altul, mareşalul Ion Antonescu.

Deconspirator al unor adevăruri ascunse, truda sa a fost concentrată pe subiecte delicate pe care oficialităţile de după 1989, nu le-au dorit şi nu le vor aduse la lumina zilei. Gheorghe Buzatu nu a aceptat compromisul și, cu graiul său inconfundabil, domol, dar sigur s-a adresat tuturor acelora care ne-au dezvrednicit și care continuă să o facă: „Este vremea să le spunem pe numele lor adevărat tuturor acelora care ne hulesc. Nu mai trebuie doar să facem aluzii indirecte. Ei o fac fără jenă. Ne-au pus pe listele lor negre cu numele nostru de botez. Așa că a venit vremea să dăm definitiv cărțile pe față și să le spulberăm cacealmaua. […] Adevǎrul este cel al documentelor!”. Pentru asta, dar şi pentru multe altele, neprietenii acestui neam nu l-au iertat.

Cu certitudine, Dumnezeu l-a aşezat pe Gheorghe Buzatu între drepţii acestui popor, întru slăvirea neamului său. În pofida tuturor încercărilor unora de a-l da uitării, numele îi este deja dăltuit în Panteonul făuritorilor de conștiință națională, ai ziditorilor drepturilor noastre. La apelul Neamului Românesc, în dreptul numelui său, răspunsul cu conştiinţa curată al lui Gheorghe Buzatu va fi întotdeauna: „Prezent!”.

Tot „Prezent!” răspundem şi noi întru cinstirea Zilei Înălţării Domnului Iisus Hristos şi cea a Eroilor din întreaga Istorie a Neamului Românesc. Dumnezeu să le păzească şi să le apere liniştea veşnică!

Gheorghe Buzatu – Mareşalul adevărului istoric
Prof. Alexandru Moraru, Chişinău

Prof. Alexandru, ChişinăuPrintre oamenii cei mai importanţi din viaţa mea, regretatul profesor, Marele istoric, mentorul şi prietenul meu Gheorghe Buzatu a ocupat un loc de frunte. Despre istoricul Buzatu auzisem, apoi citisem destul de multe pentru acea vremea , am în vedere mijlocul anilor 80. Metoda Domniei sale de cercetare aprofundată, felul de a ajunge la concluzii întemeiate pe documente istorice de arhivă, lupta pentru triumful adevărului m-a făcut să înţeleg, că pentru a deveni un bun profesionist în cercetarea istoriei, mai bun model decat distinsul savant nici că se poate. Încetul cu încetul am început să înţeleg, că în istorie trebuie să fii sincer şi să nu te laşi dus de mrejele politicului, deoarece adevărul istoric, trecut prin filtrul politicului nu mai poate fi adevăr.

Marele istoric şi patriot Gheorghe Buzatu a făcut cercetări ample în multe arhive ale lumii şi a publicat o sumedenie de monografii, culegeri de documente, enciclopedii, cercetări şi studii aproape la toate categoriile ştiinţei istorice. Lucrările Domniei sale au fost traduse în câteva limbi ale lumii, fiind considerate pe bună dreptate lucrări de referinţă. Cărţile profesorului Buzatu au fost şi sunt cumpărate cu mare plăcere şi studiate cu atenţie, deoarece sunt scrise într-o limbă accesibilă, care dă posibilitatea de a fi înţelese şi de publicul larg, nu numai cel academic. A fost un Om Deosebit, o Mare Enciclopedie a istoriei României (şi nu numai), o personalitate de calibru european şi mondial, un savant de o rară modestie şi cu un spirit al umorului bine conturat, care devenise pentru mulţi istorici, cercetători un model al profesionalismului, un model al Omului de ştiinţă contemporan, un Om interesant şi atat de harnic, că dacă numai vom cita lista cărţilor scrise de dumnealui, involuntar ne vom întreba, cât a dormit acest savant în viaţa sa?

După o perioadă de cercetări îndelungate, adunasem un număr impunător de documente de arhivă inedite despre activitatea Mareşalului Ion Antonescu în Basarabia în perioada Războiului sfânt de eliberare naţională de sub jugul bolşevic 1941-1944 şi folosindu-mă de ocazie, i-am arătat distinsului specialist copiile xerox ale documentelor depistate de mine în arhivele de la Chişinău, solicitându-i susţinerea pentru a fi publicate. După prima noastră întâlnire am urmat sfatul profesorului Buzatu şi în câteva săptămâni totul era gata. Titlul proiectului l-am ales următorul: „Mareşalul Ion Antonescu şi Basarabia. Documente şi materiale 1941-1944″. O muncă extrem de dificilă, ca şi depistarea documentelor din dosarele Arhivei Naţionale a Republicii Moldova referitoare la tema propusă. Abia când am primit prefaţa la cartea mea, semnată de Gheorghe Buzatu, am înţeles valoarea deosebită a aceastei cărţi, iar colaborarea pentru pregătirea volumului de documente s-a transformat într-o prietenie sinceră.

Profesorul Gheorghe Buzatu a devenit pentru mine unul din cei mai apropiaţi oameni, prieten şi mentor. Prima mea carte apărută în patria mea de vis, deja la 14 februarie 2008 a fost scoasă din tipar. Mentorul meu, autorul prefaţei cărţii, a prezentat cartea mea în cadrul Târgului Naţional de Carte ediţia a XVI-a „Librex 2008″. În seara zilei de 23 februarie profesorul Gheorghe Buzatu a prezentat şi cartea domniei sale „Război şi pace 1940- 1944. Jurnalul Mareşalului Ion Antonescu”, vol.I apărut tot la Editura Demiurg. Cunoaşterea acestui Om excepţional, schimbul de mesaje, discuţiile telefonice, întâlnirile rare, dar cu o încărcătură informaţională şi profesională imensă, m-au convins că am alături o celebritate de talie mondială. De la dl. profesor Gheorghe Buzatu am învăţat mai multe decât în toţi anii de studenţie, iar excluzând abordarea mijloacelor de informare obişnuite, devenisem ochii şi urechile savantului în problemele ce ţin de Republica Moldova. Datorită profesorului am cunoscut pe minunaţii: Alexandrina Ioniţă, Ioan Scurtu, Ion Măldărescu, Corneliu Ciucanu,Victor Roncea, Mihai Retegan…

Se apropia anul 2009, an în care Gheorghe Buzatu avea să împlinească frumoasa vârstă de 70 de ani. Atunci m-am hotărât să-i dedic următoarea mea carte abundând în documente privind rezistenţa antisovietică a basarabenilor şi deportările staliniste. Am adunat toate documentele de arhivă depistate traduse din limba rusă în română (nu fără suportul financiar şi prietenesc al profesorului Anatol Petrencu), care în principiu alcătuiau un volum interesant de documente inedite. În „secret” am contactat-o pe d-na Alexandrina Ioniţă căreia i-am mărturisit intenţia mea, de a dedica volumul „Basarabia Antisovietică” aniversării a 70 de ani de la naşterea savantului. Fără să-i comunice despre dedicaţie, editoarea l-a rugat să pregătească o prefaţă pentru volumul nominalizat şi numai după ce prefaţa a fost gata, i-a destăinuit „secretul”. Ambele mele cărţi apărute în Ţară au fost prefaţate de celebrul istoric, profesorul Buzatu şi au fost editate cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică din România.

Profesorul Gheorghe Buzatu a scris „Studiu pe întroductiv despre individ în faţa răului absolut, Gulag şi Holocaust” pentru culegerea mea de documente, în care a menţionat:„Profesorul Alexandru Moraru, specialist recunoscut şi apreciat în problemele de istorie contemporană şi arhivistică, harnic editor al surselor trecutului, s-a impus mai cu seamă în ultima vreme, graţie studiilor şi volumelor tipărite la Chişinău ori în Ţară, mai precis la Iaşi şi Bucureşti. În această privinţă, avem în vedere în chip aparte studiul „Basarabia sub ocupaţia Kremlinului. Canibalismul provocat de sovietici (Documente şocante) şi volumul, în colaborare cu profesorul universitar dr. Anatol Petrencu „Mareşalul Ion Antonescu şi Basarabia 1941-1944. Culegere de documente […] Fără pretenţii exagerate, volumul colegului Alexandru Moraru este remarcabil prin dezvăluirile referitoare la tragedia sub zodia Răului absolut, altfel spus în Imperiul Gulagului, pe care Alexandru Soljeniţin, într-o creaţie literară de geniu, a impus-o difinitiv şi în parametri naturali oprobriului Umanităţii. În sfârşit, felicitându-l pe colegul Alexandru Moraru pentru realizarea prezentului volum, trebuie să-i mulţumim pentru efortul şi izbânda sa ştiinţifică deosebită”. (Gheorghe Buzatu Iaşi, 19 august 2009).

La 4 decembrie 2009, marele istoric Gheorge Buzatu s-a aflat la Chișinău și a participat la o conferință științifică[2]. Ceva mai târziu profesorul Buzatu mi-a solicitat un material interesant, pentru a fi întrodus în culegerea „Convrgențe istorice și geopolitice. Omagiu profesorului Horia Dumitrescu”, având pe post de coordonator pe d-na Stela Cheptea și dl. Gheorghe Buzatu. Lucram la un articol spre finisarea lui, ce urma să fie prezentat redacției unei reviste din Țară, dar după solicitarea profesorului, mi-am schimbat opțiunea și în scurt timp i-am expediat articolul întitulat „Dușmanii puterii sovietice: Basarabia împotriva comunismului”, care a și apărut în volumul amintit la Casa Editorială „Demiurg” din Iași în 2009 la pag. 327-344. Peste un an, în 2010, Gheorghe Buzatu mi-a solicitat un subiect documental pentru o culegere în două volume „1940. Omagiu profesorului Ioan Scurtu” în cadrul Muzeului Vrancea. Deși lucram de mai mult timp la tema Scrisori către Mareșal la momentul, când am primit solicitarea profesorului, eram bolnav, lucru pe care l-am comunicat. Cu toate acestea, profesorului i-a plăcut subiectul și m-a rugat să-i trimit 15-20 de documente, scanate, iar dumnealui va pregăti o întroducere la aceste documente. Am făcut acest lucru și în cele din urmă în volumul nominalizat au fost incluse aceste documente cu întroducerea profesorului sub titlul „Scrisori din Basarabia către Mareșalul Ion Antonescu”, volume apărute la „Demiurg” din Iași în anul 2010.

Când am primit cartea și am citit întroducerea, scrisă de Domnia sa: „Profesorul și prietenul Alexandru Moraru, istoric prin formație și prin vocație ne transmite din Chișinău, cu bunăvoința-i recunoscută, un set de scrisori din vremea Războiului de Eliberare Națională din 1941-1944, adresate de „cei mici” Mareșalului Ion Antonescu, Conducătorului Statului Român. Expeditorul lucrează de-acum la un volum masiv, reunind câteva sute de documente de același gen, pe care, se înțelege, le așteptăm cu nerăbdare și deosebit interes. Este de datoria mea să menționez că, anterior, profesorul Alexandru Moraru a valorificat numeroase documente românești de maximă însemnătate, depistate în Arhivele din Chișinău, dintre care unele au reținut atenția lui Paul Goma pentru magistru-i eseu „Săptămâna Roșie (28 iunie – 3 iulie 1940) sau Basarabia și evreii (cea mai recentă ediție a 7-a, Bacău, editura Vicovia, 2010, 543 pagini). De asemenea, nu demult el a publicat la Iași volumele: „Mareșalul Ion Antonescu și Basarabia 1941-1944. Culegere de documente (Casa Editorială Demiurg 2008), în colaborare cu profesorul Anatol Petrencu și „Basarabia Antisovietică”. Documente privind rezistența națională. Blestemul deportărilor și al „justiției” staliniste (Casa Editorială Demiurg 2009) pentru ca, în sfârșit, cu totul recent, să ne ofere surpriza unei masive, excelente și actuale culegeri în mai multe tomuri – Victimele Terorii Comuniste în Basarabia. Rezistență ocupanților. Arestați, Torturați, Întemnițați, Uciși. Documente secrete sovietice, 1944-1954, volumul I, Chișinău, Editura Iulian, 2010, 393 pagini + anexe”.

Îmi amintesc, eram la Iaşi şi stăteam la un pahar de vorbă cu Profesorul Buzatu într-un restaurant. I-am spus: „Toate documentele mele din volumul « Mareşalul Ion Antonescu şi Basarabia 1941-1944 Culegere de documente » confirmă faptul, că în Basarabia şi Transnistria n-a existat nici un fel de holocaust împotriva evreilor, ci erau arestaţi şi băgaţi în lagăre de muncă aceştea care făceau propagandă comunistă sovietică, cominternistă împotriva propriului stat, organizau tot felul de diversiuni, provocaţii sau se eschivau de la muncile publice în folosul statului pe timp de război… Se pedepsea infractorul indiferent de naţionalitate fie el român, rus, ucrainean, evreu sau ţigan!. În respectivele lagăre de muncă din Basarabia şi Transnistria erau duşi reprezentanţi de toate aceste naţionalităţi, ocupaţia dăunătoare fiind principiul de pedeapsă: spioni sovietici, speculanţi, borfaşi, duşmani deschişi sau depistaţi de organele de resort, cei care se eschivau de la muncile publice… înseamnă că aşa numitul holocaust este o mare minciună!”. Distinsul savant a zâmbit şi a comentat: „O minciună spusă sau mediatizată de mai multe ori începe să fie credibilă, iar când pe mâna lor se află toate finanţele lumii, toate mijloacele de informare, toate studiourile cinematografice şi televiziunile, este uşor să « dovedeşti » orice! Vorba poporului: cine plăteşte comandă muzica!”.

În anii ’40-’60 ai secolului trecut nu era încă inventat „holocaustul”- această fabrică de stors bani… Au murit evrei, dar parcă numai evrei au murit? Milioane de ruşi, nemţi, români, polonezi, ucraineni, bieloruşi, japonezi, americani, chinezi… au murit. Pe vreme de război se moare… şi nimănui nu i-a trecut prin cap să ceară bani pentru… morţi. Îmi dădeam bine seama, că a fi prieten cu Gheorghe Buzatu era o mare onoare, dar şi o mare responsabilitate morală, aceea de a fi demn de prietenia acestui strălucit istoric. Inamicii cărţilor şi afirmaţiile profesorului erau şi ai Omului Gheorghe Buzatu. Dacă n-au izbutit să-l doboare din prima dată, au încerca din nou cu mijloace mai subtile, izbutind să doboare acest Stejar al Mândriei Naţionale. Prea enigmatică a fost moartea Marelui istoric şi a lăsat multe semne de întrebare… Nu ştiu cum se întâmplă, că oameni valoroşi pentru întreaga ţară sunt încomozi puterii, guvernanţilor şi mor prea repede „de moarte bună”. Profesorul prezenta un pericol serios pentru noii cominternişti, pentru guvernul mondial şi mafia sionistă. Distinsul savant în operele sale – care în majoritate au devenit de referinţă – prezenta argumente documentare de o credibilitate irefutabile. În faţa lui Gheorghe Buzatu şi ale scrierilor sale nu putea fi credibilă nici o replică fabricată artificial.

Vestea tristă a înălţării sale la ceruri mi-a comunicat-o Anatol Petrencu şi tot domnia sa a organizat un transport pentru o mică delegaţie a istoricilor din Republica Moldova pentru a merge la Iaşi la înmormântarea savantului, pentru aducerea unui ultim omagiu. A plecat dintre noi cel mai bun Om pe care l-am cunoscut. Cărţile lui vor face din ce în ce mai multă lumină în lumea noastră plină de minciună și întuneric.
Cu tristeţe şi pioasă aducere aminte, Dumnezeu să se îngrijească de sufletul lui.

Gh. Buzatu – Mareşalul istoriografiei româneşti
Comandor (r) Prof. Univ. dr. Jipa Rotaru, Membru A.O.Ş.R.

Comandor (r) Prof. Univ. dr. Jipa Rotaru, Membru A.O.Ş.R.Au trecut cinci ani de când ne-a părăsit prea devreme cel ce pe drept cuvânt, în accepțiunea specialiștilor era socotit Mareşalul istoriografiei româneşti – Gheorghe Buzatu. Istoric erudite și om de o aleasă probitate morală și intelectuală, cu o opera vastă, Gheorghe Buzatu a foist un veritabil mentor pentru o întreagă generație de cercetători ai istoriei. Ne-am întâlnit și am colaborat pe baricadele muzei Clio. Pe lângă preocupările ample în domeniul istoriei contemporane, am avut uin subiect drag amândorura, eroul national, mareșalul Ion Antonescu, personalitate eminentă a secolului al XX-lea, ale cărui viață și jertfă au fost puse exclusiv în slujba neamului românesc și a armatei sale, drept care minți imbecile și trădătoare l-au răsplătit cu gloanțele plutonului de execuție, în Valea Piersicilor, la Jilava.

Impreună, am început imediat după 1989 să descifrăm din colbul arhiuvelor tainele acestei inconfundabile persoinalități, adunând și punând la dispoziția celor dornici de a cunoaște istoria adevărată, noi și noi fapte, date și evenimente din calvarul vieții mareșalului nostru, „ celui mai mare român„, cum îi plăcea lui Gheorghe Buzatu să se pronunțe despre Ion Antonescu. Acest subiect plus preocpările noastre comune privind istoria adevărată a participării armatei române la cel de-Al Doilea Război Mondial ne-a apropiat, aducându-ne pentru o vreme pe aceleași baricade ale Fundației „Mareșal Ion Antonescu”. Cât timp aceasta a existat până a fi mârșav interzisă printr-o ordonanță de guvern de un incompetent și străin de neam prim-ministru, sigur sub oblăduirea unei lumi politice complet dezinteresată de istoria neamului și semnificația ei.

Dascăl dăruit cu darul oratorie iși cercetător cu o operă de neegalat, iubitor de Dumnezeu, Neam și Adevăr, Gheorghe Buzatu s-a ridicat prin demnitate, dârzenie și dăruire până la sacrificiul suprem pentru apărarea istoriei neamului. Opera sa în slujba muzei Clio este impresionantă: 55 lucrări de autor, 70 de volume coordonate sau în colaborare, peste 1.000 de studii și articole, la care se adaugă un număr impresionant de eseuri, recenzii, prefețe, note, semnale editoriale și altele. Colecția „Românii în istoria universală” reprezintă un alt segment al operei sale istoriografice monumentale care a depășit 163 de volume în timpul vieții sale și care probabil grației respectului ce i-l poartă foștii colegi de la Centrul de istorie și civilizație europeană al Filialei din Iași a Academiei Române, nu se va opri aici. Dar nu numai opera profesorului Buzatul rămâne mărturie peste timp a dăruirii sale ca „sacrificiul sinelui pentru dobândirea adevărului națiunii române” adesea abuziv deposedată de drepturile sale istorice. Rămâne spiritul său care, de acolo de sus,din dreapta Tatălui, unde suntem siguri că sălășluiește, ne obligă să-i ducem mai departe strădaniile și să sporim eforturile pe care el le-a inițiat îndreptate spre propășirea neamului și adevărului istoric.

Și acum, la trecerea a cinci ani de la plecarea sa pe celălalt tărâm, Gheorghe Buzatul rămâne pentru noi cel mai prolific istoric contemporan și nu cred că greșim dac-l punem alături de marele savant Nicolae Iorga. La fel ca savantului Iorga, nici lui Buzatu nu i-au rămas domenii ale istoriei universale și naționale necercetate. Sigur, el rămâne cel mai prolific cercetător pe istoria contemporană, Al Doilea Război Mondial constituind domeniul său de preferință. A abordat cele mai controversate teme ale istoriei României și ale marilor personalități făuritoare de istorie precum mareșalul Ion Antonescu, cărora, le-a închinat tomuri de mii de pagini, la fel și problemelor controversate ale participării armatei române la războiul sfânt.

Implicat direct în făurirea României democratice după 1989, a atacat fără menajamente pe toți „băhnuitorii” contemporani, luând atitudine față de acei fanfaroni care dacă au avut șansa de a studia prin Occident, cred că sunt îndreptățiți să denigreze și să falsifice momente fundamentale din istoria noastră multimilenară. Și câte încă nu s-ar mai putea spune despre personalitatea profesorului Gheorghe Buzatu? Ne limităm a mai reaminti doar pasiunea cu care a îmbrățișat ideea unui forum științific la Maia Catargi desfășurat sub emblema „Retrăiri istorice în veacul XXI”, fiind printre cei care nu au lipsit la nici una dintre manifestările noastre anuale din luna septembrie. Contribuțiile domniei sale la colocviile noastre deveneau adevărate regale de istorie și patriotism.

Ne este dor de tine, Gică Buzatu, și acum după cinci ani după ce ai plecat la Domnul, rămânem cu amintirea ta de neprețuit și mult, mult mai săraci fără cel care ne-a fost dascăl, mentor, exemplu și nu în ultimul rând, prieten drag.
Să-l odihnească Dumnezeu în loc curat și în deplină liniște și pace!

Gheorghe Buzatu – un istoric generos
Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Membru A.O.Ş.R.

Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Membru A.O.Ş.R.Timp de câteva decenii am colaborat adesea cu istoricul Gheorghe Buzatu şi am putut constata că una dintre trăsăturile sale esenţiale era generozitatea. O generozitate pornind din propria-i experienţă de viaţă, dar şi din firea sa hotărâtă, deschisă şi comunicativă. A luptat pentru a-şi croi o carieră, şi a reuşit. A absolvit cursurile Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, şi-a susţinut doctoratul în istorie, a devenit cercetător ştiinţific la Institutul „A.D. Xenopol” din Iaşi. A ajuns profesor universitar, conducător de doctorat, vicepreşedinte al Senatului României. Ca istoric, a acţionat pentru spargerea tiparele impuse de factorii politici în abordarea Istoriei naţionale şi pentru redefinirea unor momente esenţiale din trecutul poporului român, cu deosebire din epoca contemporană.

Avea „religia” documentului istoric, apreciind că este singura sursă pe care se pot întemeia studiile ştiinţifice. Şi-a petrecut o bună parte a vieţii în arhivele din România, dar a avut şansa de a studia şi în marile arhive ale lumii: S.U.A., Federaţia Rusă (Uniunea Sovietică), Marea Britanie. Nu a fost un egoist, nu a ţinut să se evidenţieze cu orice preţ, ci atras şi alţi colegi – mai tineri sau mai în vârstă – pe calea cercetării documentelor şi a promovării adevărului istoric. A urmărit să creeze un curent istoriografic, care să pună capăt dogmatismului de dinainte de 1989 şi diletantismului de după acest an, promovat cu ostentaţie de mulţi politruci care se pretindeau şi se consideră istorici.

Spirit generos, Gheorghe Buzatu a iniţiat lucrări colective, unele adevărate colecţii, dintre care se remarcă Românii în istoria universală şi Opera Omnia, din care s-au publicat sute de volume. A coordonat zeci de lucrări, multe dintre ele împreună cu istorici mai tineri, pe care i-a iniţiat în laboratorul complicat al unei asemenea activităţi.
Mi-a făcut plăcere să colaborez la unele colecţii, dar şi la mai multe volume. Am dat curs propunerii sale de a realiza împreună o amplă sinteză privind Istoria românilor în secolul XX, care a apărut în anul 1999 (Editura Paideia, 685 p. + ilustraţii). La rândul său, Gheorghe Buzatu a răspuns solicitării mele de a colabora la volumul VIII din tratatul Istoria Românilor, pe care l-am coordonat (Editura Ştiinţifică, 2003, 856 p. + ilustraţii).

A iniţiat şi coordonat, împreună cu Marusia Crîstea, Horea Dumitrescu şi Cristina Păiuşan-Nuică cele două volume intitulate Iluzii, teamă, trădare şi terorism internaţional – 1940. Omagiu profesorului Ioan Scurtu (Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2010, vol. I – 534 p., vol. II – 595 p. + ilustraţii). Gheorghe Buzatu a urmărit ca noile cuceriri istoriografice să intre în circuitul public, drept care a participat la mii de colocvii, mese rotunde, simpozioane şi sesiuni ştiinţifice. A fost prezent, ani în şir, la emisiuni Radio şi TV, remarcându-se prin forţa de argumentare şi talentul de a se face ascultat şi înţeles.

După 1989, noii falsificatori ai istoriei românilor, urmaşii lui Mihail Roller, care şi-au făcut o profesie din a denigra poporul român şi a nega valorile sale fundamentale nu puteau accepta faptul că Gheorghe Buzatu promova adevărul istoric. Plini de venin, neputându-l combate cu argumente, au folosit „aria caloniei”, recurgând la cele mai josnice delaţiuni. Au lansat, prin mass-media mai ales, acuzaţiile de naţionalism şi xenofobie.

Gheorghe Buzatu a fost, fără îndoială, un un mare istoric, pe care mulţi dintre cei care ar fi trebuit să-i recunoască meritele, l-au invidiat şi minimalizat. Este semnificativ faptul că, deşi a fost secretarul ştiinţific al Institului de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol” al Academiei, a înfiinţat şi condus Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană din cadrul Academiei Române, care s-a remarcat prin rezultate excepţionale, iar opera sa ştiinţifică este impresionantă, Gheorghe Buzatu nu a fost ales membru al acestei instituţii. O consolare poate fi aceea că, la vremea lor, mari personalităţi, precum scriitorii Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L. Caragiale sau savanţi ca Aurel Vlaicu şi Traian Vuia nu au fost membri ai Academiei Române, ei fiind declaraţi membri de onoare post mortem în 1948. Sunt convins că va veni Ziua Dreptăţii şi pentru Gheorghe Buzatu

Un cincinal fără profesorul Gheorghe Buzatu…
Dr. Alin Spânu

Dr. Alin SpânuCinci ani… Atât de repede? Da, din păcate. În urmă cu un cincinal ne-a părăsit profesorul Gheorghe Buzatu, cel care avea în spate o jumătate de secol de cercetări, studii și scrieri. A fost și cred că a rămas cel mai bun cunoscător autohton al celui de-Al Doilea Război Mondial, la care se adăugau pasiunile pentru istoria petrolului, serviciile de informații și extrema dreaptă românească. A lăsat în urmă și câteva generații de studenți, zeci de doctoranzi ajunși doctori și o imagine de ansamblu care nu va putea fi clintită prea ușor și nici prea curând.

A îmbinat la superlativ pasiunea pentru cercetare, talentul de a așterne pe hârtie noutățile istoriografice, calitățile didactice și pedagogice, disponibilitatea și solicitudinea față de toți cei care îi cereau sfatul sau sprijinul. Ne lipsesc vorba sa molcomă, care începea invariabil cu un hâtru „bre”, arta imbatabilă a oratoriei, în care își calibra discursul în funcție de auditoriu și unde profunzimea cuvintelor era un magnet imbatabil pentru cei prezenți.
S-a remarcat ca un foarte bun român, ceea ce i-a adus critici nejustificate și etichetări neserioase. A fost un exemplu în multe, dar… a fost. Regretul cel mai mare este că în prezent vorbim de profesorul Gheorghe Buzatu la trecut. Dumnezeu să-l odihnească!

Despre Omul, Oratorul și Istoricul Gheorghe Buzatu!
Dr. Liviu Ţăranu, C.N.S.A.S.

Dr. Liviu Ţăranu, C.N.S.A.S.Sunt cinci ani de la marea trecere a celui mai impozant și prolific istoric pe care am avut prilejul să-l cunosc în această viață: Gheorghe Buzatu. L-am apreciat ca Om, Orator şi Istoric. Iar ordinea aceasta nu este întâmplătoare. Ca tânăr istoric, participant la sesiuni şi simpozioane organizate de apropiaţi, admiratori şi prieteni de-ai săi, la Iași, Focşani, Maia-Catargi, Ploieşti, Paşcani, Bârlad, Vălenii de Munte, Piteşti şi chiar la Bucureşti, am avut prilejul să-i cunosc îndeosebi calitatea umană şi vigoarea elocinţei. Am văzut cu ochii mei atenţia de care se bucurau toţi ucenicii săi. Sprijinul pe care-l acorda cu largheţe nu era doar unul moral sau academic. Era total, era mai degrabă unul părintesc. Amintesc aici doar un moment dintre multe altele.

La sfârşitul lui februarie 2006, reveneam spre Bucureşti, de la un simpozion organizat la Paşcani şi Mănăstirea Neamţ referitor la personalitatea mitropolitului Visarion Puiu. Pe drum ne-a prins nu doar întunericul ci şi un viscol aprig care a făcut imposibilă înaintarea spre Bucureşti (eram într-o maşină condusă de comandor Ilie Manole). La cererea prudentă a d-lui comandor Aurel Pentelescu, profesorul Gheorghe Buzatu a fost de acord să oprim la Focşani, să aşteptăm aici până a doua zi. Negăsind nicio cameră la hotelurile din Focşani, refugiul nostru a avut loc la Muzeul de Istorie, condus de dl. Horia Dumitrescu. Acesta a răspuns prompt apelului formulat de profesorul Gheorghe Buzatu, şi ne-a deschis larg uşa instituţiei sale pentru a putea înnopta acolo. Fie că am unit mesele, fie că am folosit scaunele, s-a găsit pentru fiecare un loc, mai mult sau mai puţin comod pentru o repriză de somn. Profesorul a dovedit însă o generozitate ieşită din comun, asigurând nu doar bucatele pentru „sinistraţi” dar şi tot ceea ce i-a stat în putinţă ca noi, tinerii, să putem trage un pui de somn în bune condiţiuni.

Au fost multe, foarte multe ocazii de acest fel, când profesorul era în stare să-şi dea şi haina de pe el pentru noi cei care ne aflam alături de el. Cu siguranţă, la acest capitol, „buzăţeii” ar putea spune mult multe decât aş putea s-o fac eu.

În ce priveşte Oratorul, am apreciat îndeosebi spontaneitatea, calmul, înţelegerea şi adaptarea la cerinţele auditoriului, seninătatea, apelul la clasici, autoironia, sarcasmul fin. Era un model de elocvenţă pentru noi toţi. Mereu îmbina lecţia trecutului cu provocările prezentului, demonstrându-ne limpede că istoria este o ştiinţă vie, că în ultimă instanţă e vorba despre viaţa noastră a fiecăruia. Îl urmăream cu mare atenţie: cum începea şi pe ce anume punea accentul, cum obţinea atenţia din partea auditoriului, care era intensitatea vocii, când urca sau, dimpotrivă, cobora tonul, cum formula mesajul şi concluzia fiecărui discurs. Toate acestea păreau opera unui vorbitor înnăscut. Cunoscându-l mai bine îţi dădeai seama de câtă pregătire exista în spatele fiecărei conferinţe, câtă operă de reflecţie şi sinteză formau temelia acestora.

Era însă şi un excelent moderator. Spontan, ironic, concis, cunoscându-i pe toţi şi scrierile lor, profesorul Gheorghe Buzatu era dorit, aplaudat şi simpatizat de către orice adunare de iubitori de Clio. Aşa se întâmpla mereu, fără excepţie. De aici şi regretul meu că, din diverse motive, nu am dat curs la toate invitaţiile pe care le-am primit spre a participa la manifestări unde era prezent şi profesorul. Iar cel mai mare regret este că, deşi figuram în programul conferinţei de la Bârlad (la mijlocul lui mai 2013), nu am ajuns să-l văd pentru ultima oară.

Istoricul era controversat. Ca orice mare personalitate, avea admiratori şi detractori. Îi are şi acum. Am fost însă convins că gestul său de a intra şi de a face politică a fost unul corect. Cine altcineva, dacă nu istoricul, este mai avizat să facă politică de nivel înalt? Cine cunoaşte mai bine trecutul şi prin asta viitorul? Cine poate înţelege mai bine prezentul, dacă nu cel care a cercetat în amănunt rădăcinile sale? Şi argumentele ar putea continua, fără a scăpa din vedere că toate marile figuri ale istoriografiei noastre s-au implicat în politică.

Nu am studiat decât prea puţin din ceea ce a publicat prolificul istoric. Dealtfel nu ştiu câţi ar putea spune cu mâna pe inimă că l-au citit integral pe Gheorghe Buzatu. Puţinul pe care l-am înţeles din scrierile sale, ca şi tânăr istoric, a fost că un cercetător serios trebuie să-şi întemeieze orice demers ştiinţific pe surse solide. Iar între acestea, la loc de cinste, stă documentul. Acesta trebuie completat cu o lectură sistematică şi un stil plăcut de redactare. Cu alte cuvinte ceea ce puncta Nicolae Iorga atunci când vorbea despre meseria noastră, aspect reamintit de multe ori de către istoricul Gheorghe Buzatu: în scrierea istoriei contează trei lucruri: materialul, metoda şi stilul.

Scriind aceste rânduri, îmi revin în memorie serile de toamnă timpurie petrecute alături de istoric, la conferinţele organizate excelent de către dl. comandor Jipa Rotaru la Maia-Catargi, în inima Bărăganului. Subiectele discutate erau cu predilecţie despre comunismul românesc, dar nu asta conta cel mai mult, ci atmosfera caldă şi relaxată cu care se punctau unele subiecte ori biografii complicate şi incomode pentru mulţi. Istoricul nostru avea mereu câte un detaliu, câte o informaţie absolut inedită, care putea explica în bună măsură nedumeririle noastre. Ceea făcea deosebit dialogul nostru era iluzia că el se purta între egali, orice distanţă fiind cu dibăcie înlăturată de cel care, cu modestie, dirija de fapt întreaga discuţie. Iar noutăţile pe care le aducea, apăreau firesc fără vreo ostentaţie.

Din păcate, după cinci ani constat că nimic nu a putut înlocui acele seri și dezbaterile de atunci, un gol imens căscându-se nu doar în sufletul nostru, al celor care l-am cunoscut și admirat pe Gheorghe Buzatu, ci și în istoriografia românească!

Să ne preţuim valorile şi atunci când sunt în viaţă!
Prof. univ. dr. Petre Ţurlea, Membru A.O.Ş.R.

Prof. univ. dr. Petre Ţurlea, Membru A.O.Ş.R.În 2009, când a împlinit 70 de ani, Gheorghe Buzatu a fost sărbătorit de breasla istoricilor prin „Paradigmele Istoriei. Omagiu Profesorului Gheorghe Buzatu” – tipărită în două volume la Editura Demiurg din Iaşi. Găsim aici semnăturile unora dintre cei mai valoroşi istorici români contemporani. În acelaşi an, l-au sărbătorit participanţii la Sesiunea de Istorie de la Focşani. Au putut trage astfel o învăţătură: să ne preţuim valorile şi atunci când sunt în viaţă.

La cinci ani de la moartea lui Gheorghe Buzatu se poate pune întrebarea: ce rămâne?
– rămân cele peste o sută de volume, multe de referinţă în istoriografia românească;
– rămân numeroasele studii ţi articole publicate în reviste de specialitate;
– rămâne amintirea sentimentelor patriotice care izvorau din cuvintele sale…

Aceste sentimente patriotice le-a dus şi în Parlamentul României, unde a fost senator ţi a încercat să-i aducă pe parlamentari la ideea respectului faţă de interesul naţional. Cât a reuşit în acest demers nu se ştie, dar perseverenţa pe această linie este cu totul meritorie. Am a-i aduce şi o mulţumire personală: mi-a condus la tipar volumul „Româmi şi unguri”, pe care l-a şi prefaţat elogios.

Gheorghe Buzatu oferă o pildă istoricilor de azi să-şi pună munca în slujba adevărului, dar şi a Patriei!

SURSA: http://www.art-emis.ro/eveniment/4834-dupa-cinci-ani-de-la-inaltarea-la-ceruri-la-apelul-neamului-romanesc-gheorghe-buzatu-raspunde-prezent.html

––––––––––-
[1] https://www.youtube.com/watch?v=bJ8taqP8ud0 – https://www.youtube.com/watch?v=0MiXnMmfByw – https://www.youtube.com/watch?v=YAq2ODGdU0A
[2] http://www.art-emis.ro/eveniment/1602-profesorul-gheorghe-buzatu-a-plecat-la-intalnirea-cu-maresalul.html

Publicat în ARTICOLE ŞI SCHIŢE, AŞA CUM ESTE:, FOTOGRAFII ŞI AMINTIRI, UN JEVRINEAN LA..., ŞCOALA ŞI CULTURA | Lasă un comentariu

ÎNTÂLNIRE DE SUFLET CU PREŞEDINTELE TRAIAN BĂSESCU (19 aprilie 2018, Biblioteca Centrală „Hasdeu”

FILMUL INTEGRAL AL ÎNTÂLNIRII. ORGANIZATOR ŞI MODERATOR: ALEXANDRU MORARU

Publicat în AŞA CUM ESTE:, FELICITĂRI, INFORMAŢII INTERESANTE DIN ŢARĂ ŞI LUME, ISTORIA NOASTRĂ, ISTORIE ŞI ETNOGRAFIE | Lasă un comentariu

ÎNTÂLNIRE CU PREŞEDINTELE TRAIAN BĂSESCU (19 APRILIE 2018) FOTO

Publicat în AŞA CUM ESTE:, INFORMAŢII INTERESANTE DIN ŢARĂ ŞI LUME, ISTORIA NOASTRĂ, ISTORIE ŞI ETNOGRAFIE | Lasă un comentariu